Posts Tagged ‘muzica populara’

7
Jul

Festivalul Inimilor 2010

   Posted by: Palconi Valentin    in Folclor românesc şi tradiţii, Timisoara, muzica populara

Festivalul Inimilor din Timișoara a ajuns la cea de a-XXI-a ediție. Manifestarea organizată de Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, se va desfășura începând de astăzi până în data de 11 iulie. În cadrul festivalului vin și meșteșugari populari din mai multe zone ale țării precum și de la centrele de formare ale C.C.A.J.T. Aceștia vor expune spre vânzare obiecte tradiționale. Iniţiat în ideea de a aduce un omagiu martirilor Revoluţiei, festivalul a devenit unul de tradiţie, aducând folclor autentic din diverse zone ale ţării, dar şi din străinătate. Spectacolele se vor desfășura în fiecare seară de la ora 19 în Parcul Rozelor iar în ultima zi de festival se va organiza și un spectacol la Muzeul Satului Bănățean de la ora 11. Accesul publicului la manifestări este liber. Programul festivalului este următorul:

MIERCURI  7 iulie 2010
ora 19:00 – TEATRUL DE VARĂ – PARCUL ROZELOR. Spectacol susţinut de ansamblul TIMIŞUL cu participarea soliştilor vocali: Nicoleta Voica, Andreea Voica, Carmen Popovici Dumbravă, Stana Izbaşa, Luminiţa Jucu, Doriana Talpeş, Ramona Roescu, Adrian Stanca, Cornel Brici, Dumitru Stoicănescu.

JOI, 8 iulie 2010
ora  18:00 – Depunerea de coroane la Monumentul Crucificării din faţa Catedralei Mitropolitane de către participanţii la Festival.            
orele 18:10 – 19:00 – Parada portului popular pe traseul  Catedrală – Operă – Catedrală – Parcul Rozelor.  
ora 19:00
TEATRUL DE VARĂ PARCUL ROZELOR -Festivitatea de deschidere a Festivalului. Cuvântul de salut adresat participanţilor la Festival de către Primarul Timişoarei Dl. Dr.Ing. Gheorghe Ciuhandu şi de alte oficialităţi.
Spectacol susţinut de:
Ansamblul TIMIŞUL - formaţia de copii – Timişoara
Ansamblul BANATER ROSMAREIN – Timişoara
Ansamblul BELINŢANA- Belinţ
Ansamblul GERDANCernăuţi, UCRAINA
Ansamblul GUGULANUL – Borlova
Ansamblul MLADOST – Timişoara
Ansamblul BUSUIOCUL – Sântana
Ansamblul Centrului cultural din Szeged, UNGARIA împreună cu Ansamblul ESZTERLANC - Timişoara şi Ansamblul CSURDONGOLO – Tormac
Ansamblul DANUBIUS – Tr.Severin
Ansamblul BIHORUL – Oradea
Ansamblul Municipalităţii din TURGUTLU, TURCIA
Ansamblul CEATA JUNILOR – Sibiu
Ansamblul MESTIZZO – San Jose, COSTA RICA

VINERI, 9 iulie 2010
ora 19:00 – TEATRUL DE VARĂ – PARCUL ROZELOR spectacol susţinut de:
Ansamblul LUGOJANA – Lugoj
Ansamblul NITSANIM – Haga, OLANDA
Ansamblul CUNUNA TIMIŞULUI – Ghiroda
Ansamblul BĂ NĂŢEANA – Timişoara
Ansamblul TRADIŢII  MARAMUREŞENE – Baia Mare
Ansamblul ARMENIŞANA – Armeniş
Ansamblul CUNUNIŢA – Bănia
Ansamblul FIORE DI LEVANTE – Zakynthos, GRECIA
Ansamblul DOINA TIMIŞULUI – Timişoara
Ansamblul BOKRETA – Timişoara
Ansamblul RAPSODIA MUREŞANĂ – Arad
Ansamblul BANATUL – Timişoara
Ansamblul BITOLA – Bitola, Rep.MACEDONIA

SÂMBĂTĂ, 10 iulie 2010
ora 19:00 – TEATRUL DE VARĂ – PARCUL ROZELOR spectacol susţinut de:
Ansamblul TRADIŢII  MARAMUREŞENE – Baia Mare
Ansamblul NITSANIM – Haga, OLANDA
Ansamblul GERDANCernăuţi, UCRAINA
Ansamblul FONIX GYERMEK  ES IFJUSAGI  NEPTANCCOPORT – Debrecen, UNGARIA
Ansamblul CUNUNIŢA – Bănia
Ansamblul FIORE DI LEVANTE - Zakynthos, GRECIA
Ansamblul CEATA JUNILOR – Sibiu
Ansamblul MESTIZZO – San Jose, COSTA RICA
Ansamblul Municipalităţii din TURGUTLU, TURCIA
Ansamblul DJIDO – Becej, SERBIA

DUMINICĂ, 11  iulie 2010
ora 11:00Muzeul Satului Bănăţean – spectacol susţinut de formaţiile participante la Festival
ora 19:00TEATRUL DE VARĂ – PARCUL ROZELOR spectacol susţinut de:
Ansamblul TIMIŞUL - formaţia de tineret- Timişoara
Ansamblul NITSANIM – Haga, OLANDA
Ansamblul GERDANCernăuţi, UCRAINA
Ansamblul TRADIŢII MARAMUREŞENE – Baia Mare
Ansamblul FIORE DI LEVANTE - Zakynthos, GRECIA

Participanţii la Seminarul internaţional de coregrafie
Ansamblul MESTIZZO – San Jose, COSTA RICA
Ansamblul Municipalităţii din TURGUTLU, TURCIA
Ansamblul DJIDO – Becej, SERBIA
Ansamblul TIMIŞUL -Timişoara

Filmările de la ediția de anul trecut pot fi văzute pe urmatorul link (de la numarul 82 până la 217):
http://www.youtube.com/user/palconi

Tags: , , ,

De la Muzica populara şi traditii

Urez doamnei Ana Pacatiuş un călduros la mulţi ani, multă sănătate, fericire şi tot ce îşi doreşte deoarece ieri a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani.

În urmă cu o săptămână şi o zi, doamna Ana Pacatiuş a fost sărbătorită printr-un spectacol dedicat dânsei în staţiunea Valea lui Liman. Acest spectacol a fost organizat de către Consiliul Judetean Timiş, Primăria Tomeşti, Fundaţia Augusta din Timişoara, Organizaţia de femei PSD Timiş şi Televiziunea România de Mâine ( TVRM).

Spectacolul maraton, care a durat peste opt ore şi jumătate a fost prezentat de George Nucă şi Ion Gheorghe Olteanu.

În frumoasa staţiune Valea lui Liman, într-un cadru de poveste, au poposit unii dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai muzicii bănăţene precum şi tinere talente modelate de doamna Ana Pacatiuş la Şcoala Populară de Arte din Timişoara.

Pe scenă au urcat următorii artişti şi ansambluri folclorice (în ordinea în care au intrat în spectacol):

Ana Pacatiuş, Iosif Cioclodea, Florentin Iosif, Elena Jurjescu, Aurelia Ardelean, Ansamblul folcloric din Periam, Adrian Stanca, Ana Almăjeana Ciontea, Ionuţ Tudorescu, Ramona Ilieş, Anişoara Serafim, Ansamblul Hora Belinţului, Anca Panţâru, Luminiţa Safta, Mădălina Roşu, Ema Antal, Căluşerii din Jebel-Timiş, Maria Tudor, Ion Luca Jurjescu, Traian Jurchela, Dumitru Stoicănescu, Maria Garaj, Emil Cirţ, Căluşarii din Tomeşti, Ana Maria Iorga, Ilie Dură, Ana Maria Gheorghescu, Dolores Doncea, Dan Necsa, Marius Matei, Petrică Popovici, Alin Onofrei, Mihaela Maris, Mădălina Cosma, Florin Boita, Milena Ţaran, Ştefan Murgu, Valentina Novac, Silviu Drăgan, Florin Novac, Ovidiu Drăgan.

În cadrul spectacolului au luat cuvântul mai multe personalităţi locale, dintre care doresc să amintesc:

-Eugen Cernescu-primarul comunei Tomeşti

-Anca Augusta-preşedinta Fundaţiei Augusta şi a Universităţii Tibiscus din Timişoara

-Emilia Milutinovici-consilier judeţean, preşedinta Organizaţiei de femei PSD Timiş.

Domnul primar al comunei Tomeşti, Eugen Cernescu, a mulţumit organizatorilor pentru că au ales staţiunea Valea lui Liman ca loc de desfăşurare al acestui minunat spectacol. Doamnele Anca Augusta şi Emilia Milutinovici au povestit despre frumoase întâmplări care au legătură cu doamna Ana Pacatiuş.

Artişti care au urcat pe scenă au încântat publicul cu frumoase melodii din repertoriul propriu şi au povestit momente frumoase pe care le-au petrecut alături de Ana Pacatiuş.

Cele mai importante momente din spectacolul dedicat doamnei Ana Pacatiuş (peste 50 de filmări) vor fii postate pe contul meu de pe youtube: www.youtube.com/user/palconi

Tags: , , , ,

Ansamblurile venite la Timişoara, să ne încânte în cadrul Festivalului Inimilor şi-au prezentat costumele, dansurile şi tradiţiile în cadrul paradei desfăşurată pe traseul: Catedrală-Operă-Catedrală-Parcul Rozelor. Timişorenii au putut să vadă frumoase dansuri şi costume deosebite prezentate de oaspeţii de seamă care au defilat în oraşul de pe Bega.

Tags: , , , ,

Festivalul Inimilor a adus pe scena din Parcul Rozelor ansambluri folclorice din următoarele ţări: Georgia, Germania, Olanda, Macedonia, Mexic, Serbia, Tahiti, Turcia, Ungaria şi România.

Tags: , , , , ,

De la Muzica populara şi traditii

Astăzi de la ora 19 va începe, în Parcul Rozelor din Timişoara, cea de a-XX-a ediţie a Festivalului Inimilor.
Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local şi Casa de Cultură au invitat la această ediţie aniversară peste 1300 de artişti din următoarele ţări: Georgia, Germania, Olanda, Macedonia, Mexic, Serbia, Tahiti, Turcia, Ungaria şi România.

Festivalul va începe astăzi şi se termină duminică. În fiecare zi, de la ora 19, în Parcul Rozelor vor urca pe scenă cei peste 1300 de artişti sosiţi la Timişoara. Accesul publicului la toate manifestările festivalului este liber.

Programul festivalului este următorul:

MIERCURI 1 iulie 2009, ora 19:00 – PARCUL ROZELOR
Spectacol susţinut de ansamblul „Timişul” cu participarea:
- soliştilor vocali:  Nicoleta Voica, Andreea Voica, Carmen Popovici Dumbravă, Luminiţa Jucu, Stana Izbaşa, Vasile Conea, Dumitru Stoicănescu.
- soliştilor instrumentişti :  Sorin Dumbravă, Liţă Baniciu, Ioniţă Ienea, Flore Baniciu, Cristi Marian, Cristi Bălteanu, Aurel Popa, Deian Galetin, Remus Novac, Andrei Munteanu, Adi Baniciu şi Adrian Trică.
Coregrafia: Toma Frenţescu, Nicolae şi Duşa Stănescu, Doru Vlad şi Doina Susan.
Conducerea muzicală : Deian Galetin
Conducerea artistică : Toma Frenţescu

JOI, 2 iulie 2009
- ora 18:00 – Depunerea de coroane la Monumentul Crucificării din faţa Catedralei de către participanţii la Festival
-  orele 18:10 – 19:00 – Parada formaţiilor participante la Festival, defilare pe traseul  Catedrală – Operă – Catedrală – Parcul Rozelor.
-   ora 19:00  – Parcul Rozelor – Festivitatea de deschidere a Festivalului.
Cuvânt de salut din partea oficialităţilor, Salutul Primarului Timişoarei:
Dr.Ing. GheorgheCiuhandu.

Spectacol susţinut de:
Căluşarii din Jebel
Ansamblul  “Gramostearnj”  -  Macedonia
Ansamblul „Banater Rosmarein” – Timişoara
Ansamblul „Armenişana” – Armeniş
Ansamblul „Bokreta” – Timişoara
Ansamblul „Gugulanul” – Borlova
Ansamblul „Ilioupoli” – Grecia
Ansamblul „Mladost” – Timişoara
Ansamblul „Hasad” – Turcia
Ansamblul „Bihorul” – Oradea
Ansamblul „Alianza” – Mexic
Ansamblul „Banatul” – Timişoara
Ansamblul „University” – Georgia
Ansamblul „Ceata Junilor” – Sibiu
Ansamblul „Aloha Tahiti Show” – Tahiti
Ansamblul „Mureşul” – Tg. Mureş
Ansamblul „Timişul” – Timişoara

VINERI, 3 iulie 2009, ora 19:00
Ansamblul „Bocşana” – Bocşa
Ansamblul „Lugojana” – Lugoj
Ansamblul „Hasad”  – Turcia
Ansamblul „Semenicul” – Reşiţa
Ansamblul „Doina Timişului” -Timişoara
Ansamblul „University”- Georgia
Ansamblul „Bihorul”  – Oradea
Ansamblul „Alianza” – Mexic
Ansamblul „Ceata Junilor” – Sibiu

SÂMBĂTĂ, 4 iulie 2009 ora 19:00
Ansamblul “Hora Belinţului”  -  Belinţ
Ansamblul “Gramostearnj”  -  Macedonia
Ansamblul Centrului cultural din Szeged   împreună cu grupul-
“Esterlanc” şi formaţiile de dansuri maghiare din Tormac, Deta şi Lugoj.
Ansamblul “Flori de Maramureş”   – Baia Mare
Ansamblul “Original Burg-Windeck Musikanten” – Germania
Ansamblul  “Cununiţa” – Bănia
Ansamblul  „Ilioupoli” – Grecia
Ansamblul  “Vila” – Serbia
Ansamblul  „Aloha Tahiti Show” – Tahiti

DUMINICĂ, 5  iulie 2009
- ora 11:00 – 14:00 Muzeul Satului Bănăţean – spectacol susţinut de formaţiile participante la Festival
- ora 19:00 - Parcul Rozelor – Spectacolul de închidere susţinut de formaţiile participante şi de ansamblul “Timişul“. Sursa programului.

Aseară, timp de câteva ore, iubitorii de muzică populară au putut să privească şi să asculte repetiţiile.

Dacă doriţi să vedeţi cele mai importante momente din festival, vă invit să urmăriţi contul meu de pe youtube, unde voi posta toate filmările pe care le voi realiza.

www.youtube.com/user/palconi.

Tags: , , , , , ,

Fabiana Stroe-Bage sa ce mai gangesti

Fabiana Stroe-Ca asa imi vine cateodata

Fabiana Stroe-Prisacea pamant iubit

Aceste filmări fac parte din spectacolul organizat de profesoara Livia Ilcău împreună cu elevii săi, la Muzeul Satului din Timişoara. Organizatorul spectacolului a fost Centrul de Cultură al Şcolii Populare de Artă din Timişoara. Sonorizarea a fost asigurată de domnul Florin Cipu.

Mai multe videoclipuri din spectacol puteţi să vedeţi pe contul meu de pe youtube: www.youtube.com/user/palconi.

Tags: , , , , , , , ,

Miruna Grigoras-Iti multumesc mama draga

Miruna Grigoras-Sunt o fata frumusica

Aceste filmări fac parte din spectacolul organizat de profesoara Livia Ilcău împreună cu elevii săi, la Muzeul Satului din Timişoara. Organizatorul spectacolului a fost Centrul de Cultură al Şcolii Populare de Artă din Timişoara. Sonorizarea a fost asigurată de domnul Florin Cipu.

Mai multe videoclipuri din spectacol puteţi să vedeţi pe contul meu de pe youtube: www.youtube.com/user/palconi.

Tags: , , , , ,

18
Jun

Fabiana Stroe-Prima apariţie la Tv

   Posted by: Palconi Valentin    in Folclor românesc şi tradiţii, Muzica, Timisoara

Prima apariţie la televizor a solistei de muzică populară Fabiana Stroe a fost în data de 27.11.2008, la televiziunea Europa Nova Timişoara în cadrul emisiunii La obârşii, la izvor.

Această emisiune este realizată şi prezentată de domnul Ion Gheorghe Olteanu iar melodia interpretată de Fabiana se numeşte: Prisăcea pământ iubit.

Mesajul Fabianei: “Mulţumiri pentru acei oameni cu suflet mare care au muncit zi şi noapte pentru realizarea şi promovarea pieselor mele. Mult respect pentru:

Florin Cipu-inginer sunet;

Mădălin Barangă-profesor vioară;

Sebastian Cega-orgă;

Adrian Scorobete-saxofon;

Livia Ilcău-profesoară;

Palconi Valentin-impresar.”

Mulţumesc televiziunii Europa Nova Timişoara şi domnului Ion Gheorghe Olteanu pentru filmarea pusă la dispoziţie.

Tags: , , , , , ,

17
Jun

Livia Ilcău-La piaţ

   Posted by: Palconi Valentin    in Folclor românesc şi tradiţii, Muzica, Timisoara

O poezie în grai bănăţean despre atmosfera de la piaţă.

Tags: , , , , , , ,

15
Jun

Un talent prea puţin sprijinit

   Posted by: Palconi Valentin    in Folclor românesc şi tradiţii, Literatura, Muzica, Timisoara

De o mare sensibilitate şi putere de creaţie, artista Livia Ilcău e cunoscută şi iubită printre stelele folclorului bănăţean. Şi textieră şi creatoare de melodii şi interpretă, cu un simţ deosebit al doinitului şi al poeziei, ea îşi încântă auditoriul printr-o bogată gamă repertorială, predominantă însă rămâne romanţa.

O altă latură copleşitoare a Liviei este puterea de dăruire, multor oameni cunoscuţi şi dragi le-a dedicat versuri şi melodii precum profesorului Silviu Almăjean, în închinarea În memoriam: Citeam durerea vieţii şi-a crudului destin/ Ce-l au pe lumea asta acei cu har divin! Sau dedicaţia razei de soare, Bianca, din familia Bucur: Fericirea ei / Va fi viaţa mea / Nimic n-aş fi-n lume / De nu te-aş avea.

Lumea florilor şi tema iubirii, dar mai ales romanţa Măicuţa mea, au făcut-o cunoscută şi îndrăgită. Text şi muzică tot Livia Ilcău. Tematica compoziţiei şi folclorul le-a studiat cu profesorul Gabi Manolescu.

S-a născut în 5 februarie 1942, la Valcani, Timiş. Şi scrie despre această localitate de graniţă: Satul meu de la hotară / Aşezat la colţ de ţară. Liceul la seral, apoi a absolvit Facultatea de Filologie la Timişoara, 32 de ani a lucrat la CFR. Studiile de muzică le-a început la liceu. Debutul muzical la Ansamblul Banatul din Caransebeş, dirijor vestitul Lae Perescu. A efectuat turnee cu Ansamblul Banatul şi Clubul 1 Mai, orchestră instruită de Ion Odrobot, dirijor Ionel Bogdan. Are şapte înregistrări de piese muzicale, şi în prezent pregăteşte noi materiale pentru înregistrare. Televiziunea şi Radio Timişoara ar trebui să fie mai atente cu acest superb talent care e Livia Ilcău.

Nu trebuie să se piardă  perlele muzicale pe care le are Banatul. Prea mulţi au plecat:

Mariana Drăghicescu, Ana Munteanu, Emil Cilţ, Elena Marian, Pavel Cebzan, pierduţi pentru Banat, pentru că nu au fost înţeleşi la timp. Mia Brală spunea: dacă eşti valoarea nu ţi se cere certificat de naştere! Şi mai spunea: Dorul meu a-nebunit / Ziua pleacă, noaptea vine, /  L-am legat cândva de mine / A rupt lanţul şi-a fugit!

Artiştii plecaţi de-aici în America nu vor putea să cânte niciodată în limba lui Clinton. Toate acestea, talentele pe care cu greu le-am creat si le-am adus la perfecţiune, printre care şi vocea Liviei Ilcău, sunt sevă de suflet românesc şi trebuie afirmate cu toată căldura!

Autor: Damian Ureche, articol apărut în ziarul Pardon nr 7-8 din anul 1994.

Tags: , , , , , , , ,

Page 1 of 3123»