Posts Tagged ‘geniu’

27
Oct

Emoţie de…festival

   Posted by: Palconi Valentin    in Diverse, Literatura, Timisoara

…Destul despre pian însă…aş vorbi o eternitate despre el, s-ar plictisi şi coala albă de hartie…însă nu trebuie să neglijez şi celălalt eveniment la care am participat în perioada 17-19 octombrie. Aşa cum era de aşteptat, o noua ediţie a sărbătorii vinului, a dulcelui elixir pentru care mii de admiratori s-au deplasat spre a-l degusta…Şi aşa cum se întâmplă deseori, serul adevărului şi-a făcut şi de data aceasta efectul, astfel încât, întrebaţi fiind de Florin Mihoc ce anume le-a plăcut la Festival, majoritatea celor prezenţi au răspuns că sortimentele de vin…

Muzica live a fost însă şi ea apreciată de o bună parte care au ştiut că degustarea vinului nu e primordială, ci un mijloc de a sărbători. Astfel că Mihai Trăistariu respectiv Fly Project au fost aşteptaţi şi aplaudaţi aşa cum meritau, live, la fel ca şi interpretarea lor…Nu mi-am refuzat plăcerea de a degusta paharul de vin fiert oferit de proprietarul acestui blog…Până la urmă, aburii de vin, de bucate alese şi-au atins scopul, iar muzica alături de ţipetele celor care îşi încercau capacitatea de a rezista tentaţiilor şi senzaţiilor tari(o combinaţie de circ şi bună dispoziţie ce i-a molipsit pe toţi)…toate laolaltă au construit atmosfera unui festival, până la urmă reuşit…Sentimentul că ceva a lipsit totuşi este incontestabil, astfel încât speranţa că noua ediţie va fi plină de surprize a rămas ca o constatare evidentă…Aşa cum sper şi eu!!

P.S: fapt divers…Sper ca simpaticul căţel cu zgardă roz să fi fost regăsit…

Tags: , , , ,

23
Oct

Emoţie… de toamnă…

   Posted by: Palconi Valentin    in Literatura

Se contura ca-ntr-un vis, şi totuşi mai real ca un secret apartinând tuturor…Treceam cu paşi repezi prin Piaţa Libertăţii, încercând să disting prin zgomotul monoton de fiecare zi …pianul…tot ce însemna muzica şi care venea dinspre Scoala de Artă…Mi se oferea şansa, nu să învestesc în talent, aşa cum li se spunea ca şi slogan motivant celor care frecventează cursurile acestei şcoli, ci să-mi mângâi auzul, deşi fără să percep vizual, muzica ce-mi transcendea emoţiile, sentimentele, totul…Părea că realizează conexiunea perfectă cu un illo tempore, stigmatizat într-o parte din noi care, se pare, nu o putem redescoperi…decât aşa…

Şi azi,18 octombrie 2008…mi-o doream din nou…o căutam…Şi-ntr-un final am ajuns, mi s-a părut că dura o veşnicie itinerariul…Dar era acolo…Deşi materializată de astă dată în fotografie, în costume de epocă, în interpretări ale tinerilor artişti..De la’Jesus , forget me that I ve sin, şi până la ‘Love can be hard…totul realiza legatura pe care o resimţeam fizic…De astă dată muzica necunoscută, de dincolo de ziduri devenea certitudine, era omniprezentă, există într-un joc de paşi de dans, de timbre vocale, de acustică, de note, de stil, de emoţie şi de talent…Misterul s-a revelat, muzica aceea divină pe care dimineţi de-a rândul o căutam, nerăbdătoare, mi s-a dezvăluit ca fiind munca unor oameni talentaţi, creativi, sensibili la ceea ce înseamnă cultura…Timbrul vocal şi talentul s-au transformat în artă, adică în ceea ce bănuiam eu a fi divin în spatele uşilor închise…Şi nu doar mie…

Fotografiile existente la expoziţie îmbogăteau decorul, astfel încât toţi cei prezenti, români, italieni căutau cuvântul care să redea mai bine, mai estetic, perfecţiunea…Un atent bellissima era refrenul aflat pe buzele si în zâmbetul tuturor…Într-adevăr un moment unic, nu din cauza ineditului, nici măcar din cauza talentului recunoscut, ci din perspectiva continuităţii emoţiilor…un soi de perseverenţă în cultura care nu poate decât să fie îmbucurătoare…

Mulţumesc tuturor celor prezenţi că m-au ajutat inconştient să redescopăr sentimentul inefabil al regăsirii..Şi cine ştie..Poate notele acelui pian vor avea, în timp…o altă conotaţie….

…Mulţumesc!!!…

autor : Boghian Anca

Tags: , ,

20
Oct

Boghian Anca

   Posted by: Palconi Valentin    in Literatura

anca1 by you.

Motto: „Îngerii au spart clepsidra în drumul lor spre ceruri..Trist, Dumnezeu le-a zis: Căutaţi cioburile adânc înrădăcinate în mintea oamenilor…si aduceţi-le mie…pentru ca timpul să nu mai fie o povară…

….Şi dacă îngerii se arată, lăsaţi clepsidra-n drumul lor, voi fii ai timpului…”

Jurnal, 4:oo dimineaţa: „Toamna mi se pare anotimpul cel mai lipsit de meschinitate, fără ascunzişuri, rezerve, superstiţii. Real, melancolic, original, verosimil, şi mai ales prudent…Aşa ca mine…Şi multă ploaie..melancolie…adevăr..Iubesc ploaia”.

Sunt multe lucruri care mă reprezintă: zâmbetul, ploaia, fântânile arteziene, trandafirii (…cine iubeşte trandafirii să le suporte ţepii)…, raţionalitatea vehement abordată în special cu cei din jurul meu…Şi totuşi, uneori simt nevoia să disimulez sensibilitatea, s-o ascund, aşa cum cameleonul îşi ascunde culoarea, pentru o mai bună protecţie…

Îmi plac oamenii, îmi plac mai ales cei care ştiu să zâmbească cu toată fiinţa lor…Zâmbetul îi transpune,îi transformă, aproape că-i divinizează. Zâmbetul e o artă, şi spune multe, poate la fel de multe ca ochii…

Mă recomand un candidat la fericire, deşi impersonal şi obiectiv acest concept, aşa cum suntem toţi de altfel….

….”Frumoşi sau uraţi, proşti sau deştepţi, nervoşi sau ghinionişti, între două certitudini, naşterea şi moartea…suntem în stare să renunţăm la multe idealuri..dar pitită undeva, în suflet, păstrăm nebiruită, aspiraţia spre fericire…Oricum cu toţii ne considerăm nişte candidaţi, posibili aleşi la un scrutin al destinului, sperând..Speranţe ni se vând cu tona, iar noi abia aşteptăm să fim minţiţi..Ne minţim la rându-ne cât ne ţin puterile, trăgând nădejde că măcar o dată , o singură dată, fericirea are să-şi arunce ochii şi asupra noastră..Deşi ea nu prea are obiceiul ăsta, noi condamnaţii la viaţă, cutreierând prin lume într-o doară, o tot pândim. Ne autominţim. E poate cea mai frumoasă închipuire plăsmuită de mintea noastră , o umbră propice la care ne adăpostim, când în moalele capului ne bat razele unui soare nemilos, pe drumul între două certitudini”

Continui să cred, că mă las purtată de idealitate, chiar dacă voi risca să fiu veşnic o nemulţumită a vieţii, pe care să mă străduiesc s-o aduc pe făgaşul ce m-ar împlini, desi nu stiu în ce măsură voi mai risca…Principiile prezumate că aduc aşa zisă viaţă mai bună, cele menite să ne acorde o mai mare libertate, am constatat în timp că tocmai astea ne răpesc, deşi într-o manieră legal-autorizată…Poate că de aici, din principii rezidă raţionalitatea mea impulsivă, pe care o manifest …deşi recunosc că nu dintotdeauna…Într-un fel mi-e dor de vechea eu „pe mine mie redă-mă”…Trecutul e ca şi culorile unui tablou…Ansamblul lor denotă emoţia…îi conferă aproape perfecţiunea unei capodopere..Acolo unde nu există emoţie, kitsch, ..si un kitsch nu poate umple existenţe…Prefer emoţia.. Nu-mi plac tipologiile, nu-mi place ideea de predestinare…însă iubesc perfecţiunea, locurile nedescoperite, inconcretul, ceea ce este dincolo de limitele reale…Dar mai presus de orice…cred în TINE, cel ce citeşti această descriere…pentru că printre rânduri..TE REGĂSEŞTI mai mult sau mai puţin…EŞTI ACOLO, EŞTI PREZENTŞI ZÂMBEŞTI….E tot ce contează!!!..

autor: Boghian Anca

anca2 by you.

Tags: , ,