Posts Tagged ‘filme’
Big Stan
Ce ziceţi dacă v-aş prezenta astăzi un mic comentariu legat de un film vizionat în urmă cu ceva timp?
“Big Stan”, acesta este filmul şi e o comedie foarte reuşită după părerea mea. În rolul principal îl găsim pe Rob Schneider, gigolo-ul american care ne-a distrat în nenumăratele lui comedii.
De data aceasta joacă rolul unui personaj care ajunge să fie condamnat la trei ani de închisoare, pe care îi va ispăşi peste şase luni de la data procesului. Fiind o persoană slabă de înger încearcă să folosească aceste luni avute la dispoziţie pentru a învăţa cum să supravieţuiască în închisoare. Ajuns acolo dă peste cap rutina zilnică a deţinuţilor şi schimbă vieţile acestora, dar în special a directorului închisorii care avea planuri mari pentru viitor.
Un film amuzant, cu multe întâmplări haioase, pe care vă încurajez să le descoperiţi singuri.Vă recomand să vedeţi filmul într-o zi ploioasă, în care nu aveţi nimic de facut, chemaţi prietenii să fie alături de voi şi sigur ziua vi se va înveseli.
Vizionare placută!!!
Semnat: Timon