Asa cum apa toceste incet muntii,
La fel si timpul imi toceste trupul,
Moartea va opri sudoarea fruntii,
Chiar de nu imi voi atinge scopul.

Iubirea, insa, mi-a slefuit sufletul,
A avut grija sa nu imbatraneasca,
Si cum rasfoieste-n carte degetul,
M-a invatat sa rasfoiesc trecutul.

Am adunat amintiri viata-ntreaga,
Dar cateva din ele le-am pierdut,
Si nimeni n-ar putea sa inteleaga,
Ce fericit am fost cand le-am avut.

Romanul meu abea l-am savarsit,
Mai era un rand in care am scris
Finalul pe care mereu l-am dorit,
Ultima scena scena in care am zis:

“As vrea sa mor strivit de un sarut,
Si in valtoarea pasiunii-ametitoare,
Curpins de frenezia amorului acut,
Sa las eternitatii ultima-mi suflare!”

Autor: Mica Alexandru

Tags: Literatura, Mica Alexandru