Scotocesc printre vechile gânduri
Răsfoind pagini cu mii de rânduri;
Viaţa-i o carte ce trebuie scrisă,
Iar când e gata…citită şi închisă.

Coperţile-i sunt roase şi prăfuite,
Iar paginile-i rupte şi mototolite.
Abea citeşti povestea ce o poartă,
E veche săraca, bătută de soartă.

Nu e de prisos să stai s-o priveşti,
Să o contemplezi, sa o răsfoieşti,
E plină de farmec şi clipe de dor
Ce-şi lasă miresmele în urma lor.

E gravată cu aur şi e viu colorată,
Te-mbie să stai, să o citeşti toată.
Povestea ei magică te copleseste,
Te cheamă, în taină şi îţi şopteşte.

Te laşi dus de val şi uiti că exişti,
Priveşti înapoi şi ochii-ţi sunt trişti.
Ai vrea clipe vechi să le retrăieşti,
Dar nu-i cu putinţă să le trezeşti.

Le vezi cum se sting şi realizezi
Că ai ochii-nchişi, de fapt le visezi,
Ai vrea s-apuci toată s-o reciteşti,
Dar timpul îţi spune să te-odihneşti.

Autor: Mica Alexandru

Tags: Literatura, Mica Alexandru, poezie