Un om trăind momente-n fericire temporară,
Şi aşteptând în clipă, e om ce viaţa şi-o înşeală,
Conştiinţa lui în sine îi cară propria fire,
Dar pe moment regretă, sorbind a sa menire.

Şi mie viaţa mi-e pătată de un secol
Şi stă la uşă cu viitoru-mi tot ridicol,
Iar râzând în spate, sperie firea mea vioaie
Cu foiala grea ce-mi arde în văpaie.

Cum zeilor eu le-am jurat în tihnă
Că eu privit în jos, voi fi simpla odihnă,
Eu am greşit, am dus viciu-mi pe altar
Şi de-am promis, îmi ard inima, cu jar.

Autor: Tudor Tulok
Autoreproş 2 iulie 2005

Tags: Literatura, poezie