Archive for January, 2009

15
Jan

Omagiu pentru Mihai Eminescu.

   Posted by: Palconi Valentin    in Diverse

În data de 15 ianuarie 1850  s-a nascut marele poet. Dacă doreşti să afli mai multe despre viaţa sa, te invit să te uiţi la videoclipul următor:

Celor care le este dor de opera marelui poet, le sugerez să o consulte online.   Pe acest site găsiţi tot ce a scris Eminescu.

Mai jos puteţi asculta, cea mai frumoasă poezie a lui Eminescu, Luceafărul.

Cugetările Sărmanului Dionis recitate de Florian Pittiş

Poezia mea preferaţă de la Eminescu, Glossa, o puteţi asculta mai jos.

Poezia Atât de fragedă este o dedicaţie pentru toate doamnele şi domnişoarele care citesc acest blog.

În final, un omagiu pentru Eminescu, melodia Eminescu, cântată de Doina şi Ion Aldea Teodorovici.

Tags:

15
Jan

Vreau să fiu romantic

   Posted by: Palconi Valentin    in Literatura

Omul: Eminescule am o problemă care mă frământă de multă vreme… Îmi doresc şi eu să fiu romantic…!

Eminescu: Fiind băiet, ascultam marea şi pescăruşii…priveam apusul ca şi cum ar fii fost ultimul, iubeam conceptual şi abstract, vedeam în fiecare femeie, pe EA, UNA…ascultam muzica sferelor pierdut în universuri abstracte. Singur.. ca Albatrosul lui Boudelaire…

Omul: Bine, dar toate  astea au un început, un punct primordial de la care pornise, de la care se generează Totul,… nu?

Eminescu: Totul a pornit de la o floare albastră…iubind-o,…am ajuns să o venerez, până când fericită mi-a împrumutat din jocul ei copilăresc, ajutându-mă să uit fracţiuni de secunde, solitudinea, tristeţea…, pentru că, vezi tu, Totul este Trist în lume…Şi până la urmă, cu tot cu Heine şi Goethe…Şi eu în lumea mea mă simt, nemuritor şi rece.

Omul: Bine şi toate aceste predispoziţii, provin dintr-o iubire pierdută …Sunt ereditare, genetice? Sau le dezvolţi în timp…?

Eminescu: Ştii, uneori îmi spun…Pe mine, mie, redă-mă…E greu când cauţi începuturile lucrurilor…având în vedere că nu ştiu câte vieţi avem într-una singură..”In fapt, lumea-i visul sufletului nostru”…Sărmanul Dionis a aflat asta mult mai târziu..

Omul: …şi să înţeleg că o raţionalitate excesivă, poate duce la un romantism conceptualizat?

Eminescu: Reflectându-ţi imaginea, într-o oglindă, ce vezi?…Poţi vedea reflectându-se multe lucruri. Tu insuţi, sau doar Tu; oglinda şi tot ce se află în jurul tău…Sau poţi vedea ce e dincolo de oglindă: universuri, idei, joc de idei în fapt, lumină, iubire, absolut…Tu alegi ce să vezi, atâta timp cât reuşeşti să te desprinzi de condiţia ta, spre a trece dincolo…Înger sau Demon…capabil de iubire până în cele mai mici amănunte. Viaţa închinată semenilor, cu sacrificiile unui sihastru…Dragul meu,…e trist să fiu romantic.

Omul: Nu, toată viaţa mi-am dorit fericirea…nu pot să fiu trist, nu acum.

Eminescu: Ştii tu, tristeţea nu e opusul fericirii. Alege! Şi vei fii nemuritor! Rece, e adevărat, dar Omniprezent.

Autor: Boghian Anca

Tags: ,

7
Jan

Fabiana Stroe-Ca asa imi vine cateodata

   Posted by: Palconi Valentin    in Literatura, Timisoara

O doină frumoasă, cântată de o adevărată privighetoare.

Tags: , ,

7
Jan

Fabiana Stroe-Prisacea pamant iubit

   Posted by: Palconi Valentin    in Muzica, Timisoara

Melodia aceasta frumoasă o ascultaţi în exclusivitate la mine pe blog.

Tags: , ,

7
Jan

Fabiana Stroe-Privighetoarea Banatului

   Posted by: Palconi Valentin    in Muzica, Timisoara

Fabiana StroeSpiritul românesc care dăinuie de milenii pe aceste meleaguri ne-a oferit, de-a lungul timpului, multe talente deosebite care merită promovate. Unele talente au fost descoperite, susţinute şi promovate dar altele nu au avut susţinerea necesară şi au pierit. Timpul a trecut, iar peste ţara noastră s-au abătut vremuri de urgie, de grea durere şi asuprire. Poporul român şi tradiţiile noastre au supravieţuit stăpânirilor străine şi vremurilor grele.
Datorită destinului zbuciumat, poporul român a dobândit o tradiţie şi o credinţă deosebită.
Această tradiţie şi credinţă, dobândite prin jerfă şi sacrificii imense, trebuie transmise mai departe generaţiilor viitoare. Nu oricine are menirea să realizeze acest lucru. Există oameni talentaţi care prin pasiune şi voinţă, ne oferă nestemate din valorile poporului nostru. Aceste persoane trebuie descoperite, susţinute şi promovate.
În urmă cu doi ani de zile, am cunoscut în capitala Banatului, Timişoara, o astfel de persoană. Se numeşte Fabiana Stroe şi a venit pe aceste meleaguri din Oltenia.
Am fost impresionat de talentul înnăscut şi de plăcerea ei de a cânta.
Privighetoarea Banatului, cum îmi place să o alint, are o voce care exprimă minunea muzicii, reconstituie un timp şi un loc adesea pierdut sau uitat. Cântecul l-a descoperit din adierea vântului, din răsunetul codrilor şi din şipotul izvoarelor.A strâns în vocea ei, lacrima şi jalea din tradiţiile străbunilor.
Tânăra cântăreaţă este preocupată de valorile culturale, de studierea folclorului şi a tradiţiilor.
Este studentă la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept şi elevă a Şcolii Populare de Arte din oraş. Prin vocea şi talentul ei artistic, Fabiana reprezintă în orice loc, cu mândrie, tradiţia şi cântecul popular.
Vocea acestei privighetori, izvorăşte din adâncul inimii, dăruirea scenică este sublimă iar pasiunea şi energia pusă in slujba promovării tradiţiei, ne arată caracterul deosebit al acestei cântăreţe.
Este chipeşă şi veselă iar cântecul popular, arta şi prietenii reprezintă hrana sufletească care îi oferă fiorul deosebit pe care îl transmite oamenilor prin muzica şi versurile sale.
De când am avut şansa să o cunosc, a devenit ca o surioară pentru mine.
Are o voce inconfundabilă, o deschidere sufletească şi o bunătate deosebită.
Îşi păstrează frica faţă de Dumnezeu şi bunul simţ faţă de oameni.
Este o fire ambiţioasă care luptă pentru ce a ce crede, o prietenă căreia poţi să îi spui ce ai pe suflet iar secretul rămâne îngropat pe veci.

Tags: , ,