Trilulilu, cel mai mare site de partajare a fişierelor din România împreună cu magazinul virtual Emag au organizat în luna Decembrie un concurs.Acest concurs a început în data de 8 Decembrie şi a ţinut până în data de 28.
Participanţii la acest concurs au trebuit să uploadeze pe trilulilu un colind dedicat acestor sărbători.Clasamentul principal s-a realizat în funcţie de numărul de comentarii, voturi şi vizualizări.Primele trei locuri au fost recompensate cu câte o camera foto Samsung NV24HD.Celelalte premii şi câştigătorii îi puteţi afla pe blogul crocodilu.ro.
În data de 20 Decembrie am hotărât, împreună cu fratele meu, să ne înscriem în acest concurs.Ne-am înscris târziu şi nu credeam că vom câştiga ceva.Am urcat pe locul doi iar fratele meu pe trei, datorită prietenilor, amicilor, cunoscuţilor şi prietenilor virtuali de pe trilulilu.Am reuşit să ajung în momentul de faţă la aproape 5000 de afişări, 450 de note şi peste 400 de comentarii.La data terminării concursului eu eram pe locul doi iar fratele meu pe locul trei.Acest lucru a fost posibil datorită celor care ne-au susţinut şi le mulţumim.Camera foto câştigată la concurs o voi folosi pentru a promova locuri şi oameni care nu au avut şansa sau mijloacele necesare să se promoveze singuri.
Când ne-am înscris în concurs şi am început să urcăm, am fost mereu înjuraţi şi am primit note de unu de la alţi competitori.După ce s-a terminat concursul, am fost acuzaţi de foarte multe lucruri.Acuzaţiile au fost absurde şi nu merită luate în seamă. Ca să vă faceţi o idee vă pun în paranteză aceste comentarii ca să vedeţi cât sunt haioase (“ok tu paloni ai castigat bn fie… dar cel de pe 3 “dica93″ nu trebuia sa castige !!!!!!!!! ci cel de 4 adica eu”, deci nu trebuie să câştige cel de pe locul 3, ci cel de pe patru după logica impecabilă a lui Andrei. ” DA “PALIUCA10″ ASA ESTE CLASAMENTUL ERA ALTU EU ERAM PE LOCUL 3 DAR BINEINTELES SA AMANAC CU O ZI SI CEVA CA IN ACEST TIMP SA FIU DEPASIT“.Andrei îi acuză pe cei de la trilulilu că au anunţat câştigătorii mai târziu pentru ca fratele meu să câştige camera.Cum poate oare să fie atât de idiot şi să creadă ca acei băieţi care susţin situl fac aşa ceva. Daca un vizitator la mine pe site ar zice asta despre mine, cu siguranţă, la a doua vizită nu ar mai putea comenta deloc.Paliuca10 “sa folosit de blogul personal dupa ce sa terminat concursul, este frauda” interesant comentariu, însă eu nu văd unde este frauda
) Dragi vizitatori ai acestui blog, vă rog să nu mai îmi vizitaţi videoclipul, după concurs, că este fraudă şi băieţii de la trilulilu îmi închid contul.:)).
Trecând peste aceşti doi idioţi, care nu ştiu să piardă cu fruntea sus, felicit administratorii acestui site pentru comunitatea extraordinară pe care au construit-o şi mulţumesc prietenilor virtuali de pe site care mi-au vizionat videoclipul, l-au votat şi l-au comentat. Vă mulţumesc celor care mi-aţi trimis ganduri frumoase pe pagina personală, pe adresa de mail de pe site si pe blog. Vă doresc La mulţi ani şi anul 2009 să vă aducă numai împliniri şi succese.
Tags: Internet, trilulilu