Archive for November, 2008

27
Nov

Cine este Timon ?

   Posted by: Palconi Valentin    in Timisoara, personale

timonPoate aţi observat că în urmă cu câteva zile a apărut un nou autor pe blogul meu cunoscut sub numele de Timon.

Să vă spun cine este Timon şi cum s-a ajuns la acest nume:

În facultate am avut o colegă pe nume Muntean Mihaela. Această colegă mi-a devenit, de când am avut şansa să o cunosc, cea mai bună prietenă şi pe cuvânt de bloger că este cea mai de gaşcă fată pe care am cunoscut-o până acum.

Având în vedere că Miha tot timpul era pe fază când aveam nevoie de ceva şi reactiona imediat, am devenit prieteni foarte buni.

Discutăm foarte mult pe mess, facem schimb de muzică şi avem tot felu de discuţii interesante şi am început să ne cunoaştem foarte bine.

Ea a devenit o prietenă specială pentru mine care vede şi simte tot şi fată de care nici nu mai încerc să ascund ceva pentru că o fac degeaba deoarece intuieşte despre ce este vorba. Când vine vorba de regrete ar fii doar unul mai important: acela că nu am avut şansa să o cunosc mai de mult şi că uneori nu am avut inspiraţia să o ascult. Sfaturile şi criticile ei au fost nepreţuite.
Mi-am dat seama de mai mult timp ce norocos sunt că o am aproape. Puţini se pot bucura de o prietenă aşa bună, sinceră şi curată cum este ea. Datorită ei, am cele mai frumoase poze şi amintiri din facultate. Sper că această prietenie frumoasă care s-a născut în facultate să continue toată viaţa.

Mă bucur că am reuşit să o conving pe Miha să scrie pe blog pentru că astfel vom avea mai multe subiecte de discutat şi va oferi şi cititorilor blogului meu din ideile sale.

Şi ca să definesc cel mai bine atitudinea ei plină de viaţa, entuziasmul fără de margini şi atitudinea şmecheră uneori, am zis să îi zic mangusta, însă mangusta era ceva generic şi nu se potrivea asa de bine şi atunci mi-am amintit de acele desene animate din copilărie şi anume de Timon şi Pumba.

Comportamentul şi atitudinea ei se aseamănă puţin cu cel a lui Timon, însă numai în anumite cazuri. Cum în desene Timon nu era singur, avem şi noi un Pumba care este lângă Timon cel de pe blog. Despre Pumba în alt articol însă.

Timon iubeşte muzica, filmele şi călătoriile însă mai şi citeşte, atunci când este despre ea sau ceva care reuşeşte să îi stimuleze curiozitatea sau interesul.

Pe acest blog se va ocupa de făcut review la filme şi poate va scrie şi despre mondenităţi, iar despre artă nu doreşte să scrie nimic deoarece artă face doar în mintea sa.

PS: Timon deşi eşti aşa mic ai un orizont foarte mare. :P

autor: Palconi Valentin

Tags: , , , ,

24
Nov

Big Stan

   Posted by: Palconi Valentin    in Diverse

big_stanCe ziceţi dacă v-aş prezenta astăzi un mic comentariu legat de un film vizionat în urmă cu ceva timp?

“Big Stan”, acesta este filmul şi e o comedie foarte reuşită după părerea mea. În rolul principal îl găsim pe Rob Schneider, gigolo-ul american care ne-a distrat în nenumăratele lui comedii.

De data aceasta joacă rolul unui personaj care ajunge să fie condamnat la trei ani de închisoare, pe care îi va ispăşi peste şase luni de la data procesului. Fiind o persoană slabă de înger încearcă să folosească aceste luni avute la dispoziţie pentru a învăţa cum să supravieţuiască în închisoare. Ajuns acolo dă peste cap rutina zilnică a deţinuţilor şi schimbă vieţile acestora, dar în special a directorului închisorii care avea planuri mari pentru viitor.

Un film amuzant, cu multe întâmplări haioase, pe care vă încurajez să le descoperiţi singuri.Vă recomand să vedeţi filmul într-o zi ploioasă, în care nu aveţi nimic de facut, chemaţi prietenii să fie alături de voi şi sigur ziua vi se va înveseli.

Vizionare placută!!!

Semnat: Timon :)

Tags: , ,

19
Nov

Cerere în căsătorie

   Posted by: Palconi Valentin    in Diverse, Timisoara

Acest articol a apărut la o provocare lansată de Florin.La această provocare am răspuns eu prin faptul că am ghicit unde a avut loc evenimentul şi Anca a încercat să îşi imagineze cum a avut loc.

Voi încerca să îmi imaginez nu doar cum s-au desfăşurat evenimentele impersonal şi obiectiv, o să încerc să fac ceva mai mult şi anume să reconstitui o pagină de jurnal a persoanei din imagine.Vreau să precizez doar un singur lucru: chiar dacă nu s-a întâmplat aşa cum îmi imaginez, sigur momentul a fost cu totul şi cu totul deosebit, special, unic. Si de asta sunt sigură. :)

“Sunt momente pe care cu toţii încercăm să le păstrăm mereu, short remember-uri ale existenţei noastre fără de care nu am putea concepe viaţa…Notez aceste lucruri pentru că sunt fericită în sfârşit cu adevărat…poate cel mai frumos moment chiar şi din cele ce vor urma…cea mai frumoasă clipă din viaţa unei femei, cererea în căsătorie…Am păşit cu paşi timizi din aeroport împreună cu iubitul meu, fără să ştiu ce va urma. Credeam că e doar una din excursiile pe care le făceam împreună, dar vedeam în ochii lui că de data aceasta e altceva…ceva din privire, din zâmbet, din comportament…Cum am ajuns în piaţa San Marco mi-a spus să pregătesc aparatul de filmat să înregistrăm fiecare moment…M-am uitat în geantă dupa el, am fost neatentă câteva secunde, si el…a dispărut…nu era de găsit nicăieri, nici măcar în mulţime…Nu eram speriată pentru că ştiam că sigur are o explicaţie logică pentru tot ceea ce se întâmplă…Am deschis aparatul digital, just în case, şi am observat că pe lângă fotografiile ce trebuiau să fie, era şi o înregistrare…am dat ok să văd ce e acolo şi, SURPRIZĂ, era iubitul meu ..s-a înregistrat ..era timid, schimbat, i-au trebuit câteva secunde până să înceapă să vorbească…a sărutat aparatul CA ŞI CUM ŞTIA CĂ EU PRIVESC şi m-a întrebat dacă vreau ca Veneţia, cel mai romantic loc din Italia să fie martorul unei declaraţii de dragoste şi a unei …CERERI ÎN CĂSĂTORIE…am rămas surprinsă, însă n-am avut timp să conştientizez semnificaţia mesajului, pentru că în clipa imediat următoare m-am întors …era în spatele meu, cu un trandafir roşu în mână…s-a aşezat în genunchi şi m-a întrebat dacă vreau să fiu soţia lui, la bine şi la rău…Ce puteam să mai zic decât… Da, un da hotărât, special, la fel ca trandafirul pe care îl primisem, nu era doar simbolul iubirii noastre, pentru că de data asta, printre petalele lui se ascundea şi inelul de logodnă…Ce-mi puteam dori mai mult?..Eram în Veneţia, eram fericită, şi mai ales eram iubită şi iubeam…si ne iubim… Întradevăr, cel mai frumos moment din viata mea!”

autor:Boghian Anca

Tags: , , ,

12
Nov

Trafic.ro a primit o lovitură fulgerătoare.

   Posted by: Palconi Valentin    in Bloguri, Diverse, Internet

Trafic.ro cel mai cunoscut sistem de monitorizare a siturilor din România, a primit o lovitură fulgerătoare prin decizia marilor publisheri online care au decis să se retragă şi să treacă la sistemul independent de măsurare şi comparare a traficului SATI.
Prin această mişcare, trafic.ro pierde utilizatorii atraşi de presa clasică care se mută pe SATI.Aceste mutări nu sunt deloc surprinzătoare şi au fost anticipate de zoso care s-a retras cu mai mult timp în urmă şi care î-mi zicea că cei de la trafic.ro fac şmecherii şi că nu merită să mai utilizeze serviciul lor. După plecarea lui zoso au mai părăsit trafic.ro şi softpedia.com şi neogen.ro. Aceste mutări erau previzibile deoarece trafic.ro este proprietatea companiei private NetBridge care deţine situri concurente cu cele monitorizate. Din cele mai de sus reiese că NetBridge are acces la datele de trafic de pe siturile monitorizate şi poate să folosească aceste informaţii în folosul companiilor proprii.
Sergiu a anunţat şi el, că de la anul viitor, trilulilu va fii monitorizat exclusiv de SATI.
Odată cu aceste mutări, trafic.ro îşi va pierde din relevantă şi SATI va fii principalul instrument de măsurare a traficului pe internet, pentru siturile mari din Romania sau pentru cele care îşi permit să plătească.
Plecările masive din trafic.ro vor produce schimbări interesante la nivelul clasamentului general.
După aceste plecări, sper că trafic.ro să înveţe din greşeli şi să strângă rândurile pentru a continua mai departe.
Arhi şi piticu încearcă să producă un nou cutremur de proporţii în trafic.ro prin încercarea lor de a atrage toţi blogerii din trafic.ro în gtop.ro
Eu consider că Gtop sunt peste trafic, însă nu îi folosesc deocamdată pe nici care.
De când am acest blog, folosesc statistici gratuite (AWSTATS), în CPANEL iar odată cu mutarea pe noul hosting am să folosesc şi statisticile oferite de ei şi îmi voi face cont şi pe Google Analytics. Arhi zicea pe mess că nu are încredere în Awstats dar mie personal îmi place.Buddha îmi explica, tot pe mess, că nu foloseşte servicii româneşti pentru că acestea impun un banner pe blogul tău, banner care de multe ori nu se potriveşte cu designul.
Aceste servicii par şi inutile având în vedere că există Google Analytics iar pentru cei care doresc reclamă pe bloguri şi statistici în timp real pot folosi Awstats.

Comunicatul de presă publicat de Orlando:

Grupurile si companiile media Gazeta Online, Intact Media Grup, Internet Corp, MediaPRO Interactiv, Protv SA si Realitatea-Catavencu anunta ca au decis de comun acord sa utilizeze, atat in relatia cu publicul, cat si cu clientii si agentiile de publicitate, doar datele oferite de sistemul de masurare oficiala a traficului online, SATI (Studiul de Audienta si Trafic pe Internet), efectuat de BRAT (Biroul Roman de Audit al Tirajelor). Si Ringier Romania sustine initiativa, urmand sa ia o decizie privind implementarea efectiva a acesteia in perioada urmatoare.
Prin urmare, SATI va fi folosit ca etalon oficial de masurare a performantelor de trafic ale tuturor site-urilor editate de participantii la aceasta decizie comuna, semnatarii renuntand treptat, incepand de azi, la utilizarea altor sisteme de masurare a traficului online.
Semnatarii sunt de acord ca decizia nu tine de suspiciuni legate de masuratorile efectuate cu ajutorul altor sisteme, masuratori care au fost foarte utile pentru stadiul in care s-a aflat piata de online pana la lansarea SATI.
Este vorba strict de o chestiune principiala si de logica de business: traficul siteurilor din Romania nu poate fi masurat oficial decat de un sistem administrat, auditat si controlat strict de o organizatie independenta.
Piata dispune, inca de la finalul anului trecut, de SATI, un instrument independent, un etalon acceptat de intreaga industrie, si care este detinut de organizatia profesionala a celor mai importanti playeri din domeniu: Biroul Roman de Audit al Tirajelor. SATI a fost testat, imbunatatit si si-a dovedit performantele timp de 12 luni, fiind acum un sistem matur si credibil.
Pentru inlaturarea oricarei rezerve legate de transparenta publicarii rezultatelor de trafic, Departamentul Internet al BRAT a analizat si aprobat in unanimitate, in sedinta din 4 noiembrie 2008, propunerea depusa de Realitatea-Catavencu, Ringier, MediaPro si Gazeta Online ca rezultatele de trafic furnizate de SATI sa fie publicate si in ritm zilnic si saptamanal, nu doar lunar.
Intr-o declaratie data publicitatii astazi, BRAT saluta initiativa membrilor sai.
“Este o decizie fireasca a unei piete ajunse la maturitate. Industria de publicitate nu poate utiliza pentru masurarea performantelor sale decat un sistem independent, o sursa unica si acceptata de inteaga industrie. La fel ca si in alte tari cu un mediu online dezvoltat, si in Romania, pentru tranzactionarea spatiului publicitar va fi utizat un etalon de masura furnizat de o sursa independenta, care furnizeaza date corecte, credibile, comparabile pentru toti membrii sai”,  a declarat Arina Ureche, Director General BRAT.
Ca urmare a deciziei adoptate astazi, codurile tuturor celelalte sisteme de masurare a traficului pe Internet folosite pana in prezent vor fi eliminate, treptat, din paginile tuturor produselor web ale companiilor si grupurilor media semnatare, acestea urmand sa implementeze si faca publice numai rezultatele furnizate si auditate de sistemul SATI.
Bucuresti, 10 noiembrie 2008
Bogdan Gavrila, director new media INTACT Media Grup; Orlando Nicoara, director general MediaPRO Interactiv; Augustin Roman, director executiv Gazeta Online; Mihai Seceleanu, director general Internet Corp; Robert Berza, Internet Business Unit, Protv SA; Dragos Stanca, managing director new media Realitatea-Catavencu; Claudiu Serban, deputy general manager Ringier Romania.

Tags: , , , , , , ,

11
Nov

Party blog la DeCeBlog.net

   Posted by: Palconi Valentin    in Bloguri, Diverse, Internet, Timisoara, personale

Dan a terminat ieri de renovat apartamentul şi astăzi este chef mare la el pe blog.

Nu face chef în apartament pentru că nu are loc să invite toţi prietenii şi mulţi sunt din alte zone ale ţării.Ideea de party pe blog cred că i-a venit de la grătarul lui fluture.

Îi urez lui DeCeBlog să aibă mult noroc în noua casă.

Vin şi eu cu o pălincă virtuală de banat, cu o ladă de bere timisoreana , că doar suntem timisoreni cei mai mulţi dintre cei care mergem la chef şi pentru stomăcel nişte răcituri şi mămăliguţă. Distracţie cât cuprinde.

Tags: , , , , , ,

9
Nov

DeCeBlog.net e supărat

   Posted by: Palconi Valentin    in Diverse

Am intrat ieri dimineaţă la dan pe blog să văd ce noutăţi mai sunt pe acolo. Când mă uit mai bine, surpriză, apar şi eu acolo şi nu oricum ci cu IP, cu adresă de mail şi cu adresa blogului, dar fără link. După ce văd eu cum stă treaba zic să nu mă grăbesc să trag concluzii pripite. Şi am aşteptat să văd şi reacţiile la acest articol. Nu toată ziua ai ocazia să primeşti feedback gratuit de la 50 000 de cititori cum zice DeCeBlog că are. După un timp apar şi reacţiile la dan pe blog sub formă de comentarii. Citesc interesat aceste reacţii şi mă gândeam să le răspund, dar nu puteam să fac acest lucru deoarece dan s-a supărat şi mi-a blocat accesul pe blog. Am zis că nu sunt aşa de importante justificările mele şi de aceea am lăsat baltă ideea. Am început să îmi citesc mailurile de pe adresă, să fac loc la spamul care urma să vină ca urmare a faptului că DeCeBlog a făcut publică adresa mea de mail. După ce am citit toate mailurile care le aveam necitite şi le-am şters am zis hai să mai trag o fugă la dan pe blog să văd ce mai zice lumea acolo de mine că aşa e frumos, să fii la curent cu ce cred ceilalţi despre tine. Când colo surpriză, dan mi-a cenzurat datele personale. Mai mă uit la dan pe blog să văd ce zice lumea şi arhi zice că sunt spamer. Păi pe dude l-am scos din sărite de cateva ori cu comentariile mele cand el comenta meciuri live dar atâta tot. Trece ziua de ieri, vine ziua de azi şi primesc foarte multe mailuri în care mi se cer explicatii.

Fraţiilor nu am dat în cap nimănui ca să mă asaltaţi cu atatea întrebări. Acum poate vă întrebaţi oare de ce pe mail şi nu pe site. Păi eu cred că persoanele care mi-au trimis mailuri credeau că dacă vor posta pe site comentarii nu le voi aproba. Domnilor depinde şi ce scrieţi în acele comentarii. Ştiu că e frumos ca atunci când te întreabă cineva un lucru să îi răspunzi şi de aceea nu puteam să răspund la fiecare mail în parte şi scriu acest articol. Acum să lămuresc nişte lucruri iar ce a ce nu înţelegeţi să mă întrebaţi mai apoi. Dan este supărat pe mine pentru că am pus nişte comentarii aiurea dar principalul motiv este faptul că i-am trimis o leapşă. Mie mi se părea normal ca dan să-mi fii zis pe mail ce avea de zis. Din câte ştiu eu, dan urăşte scandalurile de pe bloguri. Nu am înteles gestul lui. Dacă mă uit la el pe blog sunt alţii care il spamează pe faţă. Mi-a trimis lumea mailuri în care mă întreabă de ce îl înjur. Nu am înjurat pe nimeni. Cum DeCeBlog mi-a refuzat dreptul la replică prin faptul că mi-a blocat dreptul de a comenta pe blog la el, scriu acest post ca răspuns la reacţiile provocate de acel articol. Şi acum să îi arăt la dan şi la cei care mă consideră că i-am spamat blogu cât trafic mi-a adus luna acesta blogul lui. Mai jos aveţi o poză cu traficu care mi l-a adus blogul lui dan pe luna aceasta.

statistici de la DeCeBlog by you.

Am o întrebare pentru voi. Care nebun ar face spam pentru atâţia unici?
Şi acum să vă spun ce cred eu: Dan a avut o zi proastă şi primul care i-a ieşit în cale am fost eu.
Asta e viaţa, se mai întâmplă.

Tags: , , , , ,

6
Nov

Biografie în versuri

   Posted by: Palconi Valentin    in Diverse, personale

În urmă cu câteva luni am descoperit blogul lui dioneea.Nu acesta care este realizat pe platforma wordpress ci acela vechi care era pe yahoo 360.Mi-au atras atenţia poeziile ei frumoase dar şi un articol în care ne cerea să ne caracterizăm cu ajutorul versurilor.Când am citit acel articol am zis ca ar fii interesant să cer şi eu cititorilor mei să facă acest lucru.Din păcate am uitat şi azi dioneea revine cu o leapsă să îmi amintească de idee.

Deci cam ce ar trebui să faceti: să vă caracterizaţi prin versuri şi să îmi spune-ţi ce scriitor v-aţi dori să fiţi.

Mi-aş dori sa fiu Mihai Eminescu si următoarele versuri mă caracterizează:

De mii şi mii de veacuri se-nvârt în spaţii aştrii,
De mii şi mii de veacuri zori şi-asfinţituri sunt.
Să calci uşor, căci, poate, fărâma de pământ
Pe care-o sfarmi – alt’dată era doi ochi albaştri.

                                                               Omar Khayyam.

Trebuia să onorez leapşa că este prima din viaţa mea şi este una foarte interesantă şi sper sa o onoreze si cei la care o trimit eu.

Leapsa o arunc mai departe spre: dan, arhi, visurat, piticu si zoso.

 

Tags: , ,

4
Nov

Albastru marin

   Posted by: Palconi Valentin    in Literatura, Timisoara

Albastru marin,
Miros greu de pin,
Speranța că poți să alergi…

Sătul să mai ceri,
Aștepți ca și ieri,
Și nu vezi pe unde să mergi.

Dar nu toți murim…
Mai e câte un mim,
Ce-ntruna mimează albastru marin.

autor:Crăineanu Florentin

Tags: , , ,