Se contura ca-ntr-un vis, şi totuşi mai real ca un secret apartinând tuturor…Treceam cu paşi repezi prin Piaţa Libertăţii, încercând să disting prin zgomotul monoton de fiecare zi …pianul…tot ce însemna muzica şi care venea dinspre Scoala de Artă…Mi se oferea şansa, nu să învestesc în talent, aşa cum li se spunea ca şi slogan motivant celor care frecventează cursurile acestei şcoli, ci să-mi mângâi auzul, deşi fără să percep vizual, muzica ce-mi transcendea emoţiile, sentimentele, totul…Părea că realizează conexiunea perfectă cu un illo tempore, stigmatizat într-o parte din noi care, se pare, nu o putem redescoperi…decât aşa…

Şi azi,18 octombrie 2008…mi-o doream din nou…o căutam…Şi-ntr-un final am ajuns, mi s-a părut că dura o veşnicie itinerariul…Dar era acolo…Deşi materializată de astă dată în fotografie, în costume de epocă, în interpretări ale tinerilor artişti..De la’Jesus , forget me that I ve sin, şi până la ‘Love can be hard…totul realiza legatura pe care o resimţeam fizic…De astă dată muzica necunoscută, de dincolo de ziduri devenea certitudine, era omniprezentă, există într-un joc de paşi de dans, de timbre vocale, de acustică, de note, de stil, de emoţie şi de talent…Misterul s-a revelat, muzica aceea divină pe care dimineţi de-a rândul o căutam, nerăbdătoare, mi s-a dezvăluit ca fiind munca unor oameni talentaţi, creativi, sensibili la ceea ce înseamnă cultura…Timbrul vocal şi talentul s-au transformat în artă, adică în ceea ce bănuiam eu a fi divin în spatele uşilor închise…Şi nu doar mie…

Fotografiile existente la expoziţie îmbogăteau decorul, astfel încât toţi cei prezenti, români, italieni căutau cuvântul care să redea mai bine, mai estetic, perfecţiunea…Un atent bellissima era refrenul aflat pe buzele si în zâmbetul tuturor…Într-adevăr un moment unic, nu din cauza ineditului, nici măcar din cauza talentului recunoscut, ci din perspectiva continuităţii emoţiilor…un soi de perseverenţă în cultura care nu poate decât să fie îmbucurătoare…

Mulţumesc tuturor celor prezenţi că m-au ajutat inconştient să redescopăr sentimentul inefabil al regăsirii..Şi cine ştie..Poate notele acelui pian vor avea, în timp…o altă conotaţie….

…Mulţumesc!!!…

autor : Boghian Anca

Tags: boghian anca, geniu, Literatura