Motto: „Îngerii au spart clepsidra în drumul lor spre ceruri..Trist, Dumnezeu le-a zis: Căutaţi cioburile adânc înrădăcinate în mintea oamenilor…si aduceţi-le mie…pentru ca timpul să nu mai fie o povară…

….Şi dacă îngerii se arată, lăsaţi clepsidra-n drumul lor, voi fii ai timpului…”

Jurnal, 4:oo dimineaţa: „Toamna mi se pare anotimpul cel mai lipsit de meschinitate, fără ascunzişuri, rezerve, superstiţii. Real, melancolic, original, verosimil, şi mai ales prudent…Aşa ca mine…Şi multă ploaie..melancolie…adevăr..Iubesc ploaia”.

Sunt multe lucruri care mă reprezintă: zâmbetul, ploaia, fântânile arteziene, trandafirii (…cine iubeşte trandafirii să le suporte ţepii)…, raţionalitatea vehement abordată în special cu cei din jurul meu…Şi totuşi, uneori simt nevoia să disimulez sensibilitatea, s-o ascund, aşa cum cameleonul îşi ascunde culoarea, pentru o mai bună protecţie…

Îmi plac oamenii, îmi plac mai ales cei care ştiu să zâmbească cu toată fiinţa lor…Zâmbetul îi transpune,îi transformă, aproape că-i divinizează. Zâmbetul e o artă, şi spune multe, poate la fel de multe ca ochii…

Mă recomand un candidat la fericire, deşi impersonal şi obiectiv acest concept, aşa cum suntem toţi de altfel….

….”Frumoşi sau uraţi, proşti sau deştepţi, nervoşi sau ghinionişti, între două certitudini, naşterea şi moartea…suntem în stare să renunţăm la multe idealuri..dar pitită undeva, în suflet, păstrăm nebiruită, aspiraţia spre fericire…Oricum cu toţii ne considerăm nişte candidaţi, posibili aleşi la un scrutin al destinului, sperând..Speranţe ni se vând cu tona, iar noi abia aşteptăm să fim minţiţi..Ne minţim la rându-ne cât ne ţin puterile, trăgând nădejde că măcar o dată , o singură dată, fericirea are să-şi arunce ochii şi asupra noastră..Deşi ea nu prea are obiceiul ăsta, noi condamnaţii la viaţă, cutreierând prin lume într-o doară, o tot pândim. Ne autominţim. E poate cea mai frumoasă închipuire plăsmuită de mintea noastră , o umbră propice la care ne adăpostim, când în moalele capului ne bat razele unui soare nemilos, pe drumul între două certitudini”

Continui să cred, că mă las purtată de idealitate, chiar dacă voi risca să fiu veşnic o nemulţumită a vieţii, pe care să mă străduiesc s-o aduc pe făgaşul ce m-ar împlini, desi nu stiu în ce măsură voi mai risca…Principiile prezumate că aduc aşa zisă viaţă mai bună, cele menite să ne acorde o mai mare libertate, am constatat în timp că tocmai astea ne răpesc, deşi într-o manieră legal-autorizată…Poate că de aici, din principii rezidă raţionalitatea mea impulsivă, pe care o manifest …deşi recunosc că nu dintotdeauna…Într-un fel mi-e dor de vechea eu „pe mine mie redă-mă”…Trecutul e ca şi culorile unui tablou…Ansamblul lor denotă emoţia…îi conferă aproape perfecţiunea unei capodopere..Acolo unde nu există emoţie, kitsch, ..si un kitsch nu poate umple existenţe…Prefer emoţia.. Nu-mi plac tipologiile, nu-mi place ideea de predestinare…însă iubesc perfecţiunea, locurile nedescoperite, inconcretul, ceea ce este dincolo de limitele reale…Dar mai presus de orice…cred în TINE, cel ce citeşti această descriere…pentru că printre rânduri..TE REGĂSEŞTI mai mult sau mai puţin…EŞTI ACOLO, EŞTI PREZENT…ŞI ZÂMBEŞTI….E tot ce contează!!!..

autor: Boghian Anca

Tags: boghian anca, geniu, Literatura